Astăzi, Sfântul Nicolae, ocrotitorul copiilor
Sfântul Nicolae este sarbatorit de creștinii ortodocși pe 6 decembrie.
Puţini creştini cunosc amânunte privind viaţa şi slujirea lui, însă credem că toţi ştiu că el este „Moşul” care aduce daruri la copii, în noaptea de 5 spre 6 decembrie, punându-le discret în ghetuţe sau bocanci…
Scurt istoric
Se naşte în 270 în Patara Lichiei, în sud-vestul Turciei de azi, ca singurul copil al evlavioşilor Teofan şi Nona. În creşterea sa creştină a beneficiat, alături de educaţia părinţilor şi de îndrumările unui unchi distins, Nicolae – episcop al locului, care, la momentul potrivit, îl va hirotoni preot. Vrednicia sa l-a făcut cunoscut tuturor. În scurtă vreme va fi rânduit episcop în Mira Lichiei, calitate în care va participa şi la sinodul I ecumenic (Niceea – 325), înfruntându-l bărbăteşte pe ereticul Arie. Unele izvoare spun că, epuizând argumentele verbale, blândul episcop Nicolae a fost nevoit să-i tragă şi o palmă încăpăţânatului Arie, gest care cu siguranţă îl va fi şocat pe năstruşnicul adversar al dreptei credinţe. Din păcate nu l-a şi convins, însă, Arie rămânând în rătăcirea lui în continuare, scrie crestinortodox.ro.
Mai înainte de aceste evenimente, pe vremea persecutorilor împăraţi Diocleţian şi Maximian, Sfântul Nicolae a luat atitudine fermă şi împotriva cultelor păgâne, fapt pentru care a fost închis, fiind eliberat doar o dată cu venirea la tron a lui Constantin cel Mare. După o viaţă plină de vrednicii, a trecut în veşnicie la 6 decembrie 343, sfintele sale moaşte petrecând o vreme la Mira (până în sec. VIII), apoi la Bari – Italia, duse aici din cauza năvălirii saracinilor (turci), iar din anul 1967, prin înţelegere frăţească între Papa Paul al VIlea şi Patriarhul Atenagora, o parte din ele au fost readuse în Orient, la Constantinopol.
Mâna dreaptă se găseşte acum la Biserica Sf. Gheorghe Nou din Bucureşti, spre marea bucurie a slujitorilor de aici şi a credincioşilor care frecventează acest Sfânt Lăcaş.
Cronicile consemnează că încă de mic copil s-a învrednicit de darul facerii de minuni, de aceea el este recunoscut şi ca „patron al copiilor”; pe vremea când era la Mira, cu autoritatea sa de episcop, a poruncit să se dărâme capiştea idolească a Artemidei, zeiţa naturii şi a vânătorii, iar aurul rezultat de la „demolări” l-a transformat în ajutoare pentru copiii orfani; în vremea unei secete cumplite, cumpără cu mari eforturi grâu tocmai din Italia, împărţindu-l apoi la săracii înfometaţi; salvează onoarea unui tată văduv şi a celor trei fete ale sale, tată nevoiaş, care din cauza cumplitei sărăcii era pe punctul de a-şi „vinde” fiicele unor bogaţi amatori de plăceri, spre a- şi putea asigura traiul zilnic, fără a conştientiza, însă, că o fac spre a lor pierzare sufletească. Aflând de intenţia lui disperată, episcopul Nicolae aruncă noaptea, de trei ori la rând, în casa lor câte o pungă de galbeni.
N-a ţinut, iată, banii pentru sine, ci a împlinit pilduitor cuvintele Mântuitorului: „Nu vă adunaţi comori pe pământ unde molia şi rugina le strică şi unde furii le sapă şi le fură” (Matei 6, 19)…; „Vindeţi averile voastre şi daţi milostenie; faceţi-vă pungi care nu se învechesc, comoară neîmpuţinată în ceruri, unde fur nu se apropie, nici molie nu o strică…” (Luca, 12, 33).
Astfel, tatăl şi fiicele salvaţi fiind, şi aflând cine este binefăcătorul, se aruncă plângând la picioarele lui, mulţumindu-i şi numindu-l „înger al cerului!”.
Rugăciune către Sfântul Nicolae
O, preabunule părinte Nicolae, păstorul și învățătorul celor ce aleargă cu credință către a ta folosire și cu fierbinte rugăciune te cheamă pe tine, sârguiește degrab a le ajuta.
Izbăvește turma lui Hristos de lupii ce o răpesc pe ea și toate părțile creștinești le ocrotește și le păzește prin sfintele tale rugăciuni de gâlcevile lumești, de cutremur, de venirea altor neamuri, de robie și de războiul cel dintre noi, de foamete, de potop, de sabie, de boală și de moarte grabnică.
Și precum ai miluit pe cei trei bărbați care ședeau în temniță și i-ai izbăvit pe ei de mânia împăratului și de tăierea sabiei, așa ne miluiește și pe noi cei ce cu mintea, cu cuvântul și cu lucrul suntem întru întunericul păcatelor și ne izbăvește de mânia lui Dumnezeu și de chinul cel veșnic ca, prin mijlocirea ta, cu ajutorul, cu mila și cu harul lui Hristos.
Dumnezeu să ne dea viață liniștită și fără de păcat, ca să viețuim în veacul acesta, și de partea stării de-a stânga să ne izbăvească și în partea de-a dreapta, împreună cu toți sfinții, să ne învrednicim. Amin.
AMPress