
Astăzi, Sfinții Adrian și Natalia, cei care protejează căsnicia
Un exemplu pentru fiecare familie creștină, în special pentru cei aflați la începutul vieții în doi, Sfinții Mucenici Adrian și Natalia sunt sărbătoriți, an de an, pe 26 august.
În ciuda vârstei tinere, ei au arătat că dragostea adevărată față de Dumnezeu este oricând mai presus de toate, chiar și de dragostea față de jumătatea aleasă. Pilda lăsată de ei nu este numai un exemplu de urmat pentru cei ce se pretind a fi creștini, ci un motiv de cugetare, de reflecție asupra legăturilor dintre oameni.
Și-au sacrificat căsnicia pe altarul credinței și au rămas în memoria creștină pentru faptele lor inegalabile. Sfinţii Mucenici Adrian şi Natalia au trăit în ținutul Nicomidiei, pe vremea împăratului Maximian, cunoscut ca aprig prigonitor al creştinilor. Tânărul Adrian avea pe atunci 28 de ani, era mare dregător și își unise destinul cu cel al Nataliei, în urmă cu un an și o lună. Într-o bună zi, au fost aduși la judecată, spre a fi întemnițați, 33 de bărbați creștini. Trupurile lor erau pline de răni adânci. Surprins de chipurile lor senine și calme, în ciuda suferinței, Adrian i-a întrebat care este motivul pentru care îndură asemenea torturi.
Răspunsul lor l-a cutremurat. Dragostea pentru Hristos era mult mai puternică decât orice durere fizică. Auzindu-i, Adrian a cerut să fie întemnițat alături de ei, mărturisindu-și credința creștină. Aflând de cele întâmplate, Natalia a plâns, dar cu lacrimi de bucurie. S-a îmbrăcat cu haine de sărbătoare și a plecat să-și încurajeze și să-și laude soțul pentru hotărârea lui. A sosit și ziua în care Adrian urma să fie ucis. I s-a permis atunci să meargă să-și ia rămas bun de la familie. Zărindu-l apropiindu-se de casă, tânăra lui soție a încuiat ușa, convinsă fiind că a dat dovadă de lașitate și a renunțat la credință, pentru a scăpa de temniță. Până la urmă, aflând adevărul, l-a primit în casă. Natalia și-a condus înapoi soțul, către moarte.
Continuarea pe libertateapentrufemei.ro