Astăzi, Ziua satului românesc
La 25 septembrie este marcată Ziua Satului Românesc. În data de 3 aprilie 2020, preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, prin Decretul 232 din 2020, Legea privind instituirea în ultima duminică a lunii septembrie a Zilei Satului Românesc.
“Satul românesc este cheia înţelegerii noastre ca români în marele cor al naţiunilor europene, este locul în care trecutul se întâlneşte cu prezentul pentru a pregăti viitorul. Satul vorbeşte despre istoria profundă a ţării”, potrivit conf. univ. dr. Paula Popoiu, director general al Muzeului Naţional al Satului “Dimitrie Gusti” din Bucureşti, citată de Agerpres.
“Ziua Satului Românesc poate fi organizată de către autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, de către celelalte instituţii ale statului, de către persoane fizice sau juridice prin organizarea şi participarea la programe şi manifestări cu caracter social, cultural şi ştiinţific în scopul de a aprecia şi a promova satul românesc”, conform textului de lege.