Atac armat la o școală din Rusia: 11 morţi, majoritatea copii şi cel puţin 32 de persoane rănite
Cel puțin 11 persoane, majoritatea copii, au fost uciși într-un atac armat la o școală din Rusia. Cei doi atacatori au deschis focul într-o școală din orașul Kazan, relatează The Moscow Times care citează surse din serviciile de securitate și agenția de stat TASS, conform digi24.ro.
Potrivit primelor informații, opt elevi și un profesor se numără printre cei uciși de atacatori. În clipurile video publicate pe rețeaua socială Telegram se poate vedea cum copiii încearcă să scape sărind pe ferestre, în timp ce pe fundal se aud focuri de armă.
Unul dintre atacatori, în vârstă de 17 ani, a fost deja reținut în timp ce al doilea se află încă în clădirea școlii și ar fi luat ostatici.
Cel puțin 32 persoane au fost rănite, iar 4 au fost spitalizați. Doi copii au murit după ce au sărit pe fereastră de panică.