Augustin Lazăr, la RFI: Cineva vrea să subordoneze Ministerul Public

Procurorul general Augustin Lazăr aruncă din nou săgeți către ministrul Justiției, cel care a anunțat că îi va evalua activitatea. Sugerând că Tudorel Toader răspunde unei comenzi politice, Lazăr afirmă că „cineva are o nevoie imperioasă de a produce un carambol judiciar şi de a subordona Ministerul Public,” a declarat Lazăr, într-un interviu în exclusivitate la RFI, citat de Realitatea.net

Augustin Lazăr mărturisește că a fost luat oarecum prin surprindere de anunțul lui Tudorel Toader „A fost un anunţ brusc, un anunţ care părea să fie oarecum împotriva cursului unei relaţii de comunicare, pe care ministrul Justiţiei dorea să o dezvolte cu noi şi aveam impresia că în urma revocării procurorului-şef DNA, domnia sa dorea să arate că poate avea o conduită a unui ministru de Justiţie conform atribuţiilor pe care le are şi să aibă o relaţie armonioasă cu Ministerul Public (…). Brusc, au apărut nişte nevoi ale cuiva, ale unor persoane, care am înţeles că i-au fost induse domnului ministru, respectiv s-a introdus această temă falsă, brusc, tema pretinsei descoperiri recente, de cineva care este chemat să răspundă penal, a unor protocoale ale Ministerului Public cu Serviciul Român de Informaţii,” a afirmat procurorul general.
„Nevoia imperioasă este clară, de a subordona justiţia independentă, care se dovedeşte a fi imparţială în ceea ce face în aceste momente, de a subordona Ministerul Public, care se dovedeşte a fi imparţial în anchetele sensibile pe care le desfăşoară acum”, a mai precizat Lazăr.
Întrebat cine are această nevoie, procurorul general a evitat răspunsul, afirmând că „media este inteligentă, nu trebuie să explic eu cine are proceduri judiciare şi cine nu are”