
Austria a decis: STOP, români! Motivul – coronavirusul care pentru unii nu există
„Conform noilor prevederi, începând cu data de 27 iulie a.c., ora 00:00, accesul cetățenilor români și ai statelor membre UE provenind din România cu destinația Republica Austria este permis dacă dețin un test molecular negativ pentru SARS-CoV-2, nu mai vechi de 72 de ore, atestat printr-un certificat în limba germană sau engleză. În lipsa acestuia, persoanele respective și cei cu care locuiesc împreună sunt obligați să se supună timp de 10 zile unei izolări la domiciliu sau într-o locație adecvată, imediat după intrarea în Republica Austria, ale cărei costuri trebuie suportate de către persoana în cauză. Dacă un test biologic molecular pentru SARS-CoV-2 efectuat în perioada izolării este negativ, izolarea instituită pe perioada celor 10 zile se suspendă”, scrie Ministerul Afacerilor Externe, într-un comunicat făcut public.
În situația în care cetățeanul străin nu poate prezenta certificatul medical sau dovada unei cazări adecvate, autoritățile austriece nu vor permite intrarea pe teritoriul Republicii Austria, precizează MAE.
Și în Cipru intrarea românilor a devenit aproape imposibilă. Numeroase țări își exprimă îngrijorarea în legătură cu pierderea controlului pandemiei în țara noastră, unde spitalele sunt pline până la refuz cu bolnavi de Covid-19, iar numeroși cetățeni nu obosesc spunând că boala e o invenție.
Aurelia Apostol, AMPress