
Avioane ruseşti, zburând foarte aproape de spaţiul aerian NATO. Interceptate și acompaniate de două MiG 21 LanceR
Nu-i prima dată când bombardiere și avioare de vânătoare rusești testează în zona României spațiul aerian NATO, având grijă să nu-l încalce ”la milimetru”.
Două MiG 21 LanceR ale Forţelor Aeriene Române au interceptat două bombardiere TU-22 escortate de două avioane de vânătoare Sukhoi SU-27 ale Rusiei care se îndreptau spre spațiul aerian NATO.
„A fost o evoluție a celor patru aeronave rusești, două bombardiere Tupolev 22 și două avioane de vânătoare Sukhoi-27, în spațiul aerian internațional, deasupra Mării Negre, în apropierea spațiului aerian al țărilor NATO de pe flancul de Est – România, Bulgaria și Turcia.
Misiunea de Poliție Aeriană executată de Forțele Aeriene Române este o misiune standard, executată sub comandă NATO.
Cele două avioane MiG 21 LanceR, care se aflau în serviciul de Poliție Aeriană, au decolat la solicitarea Comandamentului Aliat al NATO, au urmărit traseul de zbor al aeronavelor rusești, după care au fost preluate pe traiectul lor de zbor de aeronave ale forțelor aeriene Bulgare și, la final, de aeronave ale forțelor aeriene din Turcia”, a spus Constantin Spînu, purtător de cuvânt al MApN.