AM Press Logo
Muzeul Pietrei

Bănescu, despre declaraţiile ÎPS Teodosie referitoare la Putin: „Recidivând, unii se compromit spectaculos și ireversibil”

Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, a reacţionat după ce ÎPS Teodosie a declarat că Vladimir Putin nu a bombardat „ctitorii”.

ÎPS Teodosie a fost întrebat miercuri, 20 aprilie, în cadrul unei conferinţe de presă, dacă îşi menţine declaraţiile făcute în februarie despre Vladimir Putin. Atunci, Teodosie susţinea că Putin este un mare ctitor şi nu ar fi aşa de „negru” cum îl prezintă unii.

“Ce a adus, a rămas. A luat ctitoriile, le-a mitraliat? Nu a făcut nimic cu ele. Sunt aceleaşi. Nu trebuie să am eu o părere”, a afirmat ÎPS Teodosie.

Întrebat ce părere are acum despre Vladimir Putin, Arhiepiscopul Tomisului a răspuns: “Nu sunt judecător. Judecător e Dumnezeu”.

Vasile Bănescu a postat pe contul său de instagram un mesaj referitor la „recidiva” ierarhului de la malul mării.

„Perseverarea tomitană în opţiunea oarbă moral, favorabilă barbariei travestite în ctitor creştin, dar şi întrebarea zguduitor de cinică, „Ce, a mitraliat ctitoriile?”, sunt aproape amuţitoare. Ca şi cum zidurile unor construcţii, fie ele şi biserici, nu vieţile unor oameni nevinovaţi ar conta cu adevărat !
Fiecare dintre noi se onorează sau se compromite moral în cel mai relevant mod cu putinţă prin poziţionarea faţă de răul cu chipul hidos al crimei, faţă de nedreptatea strigătoare la cer şi mai ales faţă de Adevăr. Recidivând, unii se compromit spectaculos şi ireversibil”, scrie Vasile Bănescu, potrivit adevarul.ro.

Powered by VA Labs
© 1991- 2024 Agenția de Presă A.M. Press. Toate drepturile rezervate!