
Băsescu, despre comasarea alegerilor: Să ai candidați comuni PNL cu PSD mi se pare ireal
Fostul președinte Traian Băsescu a ironizat planul anunțat de liderii PNL și PSD de a avea candidați comuni la alegerile europarlamentare și a criticat o parte din calendarul electoral al anului 2024.
„Nu aș discuta despre legalitate, las specialiștii de la CCR să se pronunțe. Vă rog să mă credeți că, gândindu-mă la Emil Boc, Vasile Blaga, Gheorghe Falcă, se rupe sufletul în mine să-i văd comasați pe liste comune cu PSD. Asta e viața și politica. Este păcat că ne jucăm de-a democrația. Are multe jocuri care se pot face, dar are și rigori. Alegerea președintelui, alegerea parlamentarilor, primarilor, înseamnă elemente de rigoare, pe care să nu le amesteci. Ce înțelege electoratul care merge la locale și europarlamentare?”, a declarat fostul președinte, la Realitatea Plus, potrivit hotnews.ro.
Băsescu deplânge planurile coaliței și crede că românii nu vor vedea nicio schimbare.
„Nu este vot liber, este vot calculat. Românii vor fi duși într-un sistem politic astfel încât nimic să nu se schimbe. Dar se va schimba. Să ai candidați comuni între PNL, în care este Boc, Blaga, Falcă și mulți alții, cu PSD mi se pare ireal. Mi se pare că nu e posibil să ai liste comune”, a mai spus Băsescu.