• Home
  • Prima
  • Băsescu ia peste picior comisia lui Dragnea și râde de ”corul agitat al învinsilor” săi, Geoană, Năstase, Ponta

Băsescu ia peste picior comisia lui Dragnea și râde de ”corul agitat al învinsilor” săi, Geoană, Năstase, Ponta

bas contra 1

„Geoană, Năstase şi Ponta, fiţi, în sfârşit, fericiţi. În concluziile anchetei, talentatul preşedinte Dragnea vă va declara preşedinţi ai României. Geoană, vezi că, primul la rând, este Năstase. Este Săptămâna Mare şi, în principiu, am încercat să mă abţin de la a intra în controverse publice”, scrie Traian Băsescu pe Facebook.

”Încerc să o fac şi acum legat de ultima iniţiativă din „Programul de guvernare” al PSD – ALDE: înfiinţarea unei comisii de anchetă cu privire la alegerile prezidenţiale din 2009. Ce bucurie pe capul celor pe care, din 2000 încoace, i-am bătut în alegeri pe unde i-am prins. Îşi vor lua, în sfârşit, revanşa. Ce-i drept, nu la urne, ci la televizor.
Un cor agitat al învinşilor mei la urne a inundat ţara, fie că este vorba de Mircea Geoană, Adrian Năstase, Victor Ponta, gâdiştii de la Antena 3, analişti şi jurnalişti specializaţi în dezinformare etc.
Propunerea a avut atât succes, încât eu propun să facem o anchetă şi pentru alegerile prezidenţiale din 2004.
În felul acesta, putem să le dăm câte un mandat luzărilor Mircea Geoană şi Adrian Năstase sau să-l liniştim pe Ponta că, în 2009, deşi la urne au pierdut, au reuşit, totuşi, să fure voturi pe măsura talentului înnăscut al PSD.
Geoană, Năstase şi Ponta, fiţi, în sfârşit, fericiţi. În concluziile anchetei, talentatul preşedinte Dragnea vă va declara preşedinţi ai României.
Geoană, ai grijă, aşază-te la coadă, că primul la rând este Adrian Năstase. Mai departe, vă înţelegeţi voi cu Iohannis cum vă rânduiţi la Cotroceni.
Când mă gândec că România va avea asiguraţi preşedinţii pentru următorii 15 ani, chiar îmi dau seama ce important este „Programul de guvernare” PSD – ALDE.
Sărbători fericite !
PS – Dragnea, ai grije, s-ar putea să nu-ţi placă ce se va spune la Comisie. Mai bine lăsai Parchetul General să facă ancheta.”, mai scrie Traian Băsescu pe Facebook. Ancheta cerută de Dragnea și Tăriceanu, printr-o comisie parlamentară, în legătură cu incorectitudinea alegerilor din 2009, a reușit să-l scoată din pepeni pe fostul președinte al României (de două ori) care are, în aceste zile, și alte anchete, neparlamentare, pe cap.
C. Zamfir, AMPress

Parteneri