AM Press Logo
Muzeul Pietrei

Biden şi-a explicat retragerea: „Venerez acest birou, dar îmi iubesc țara mai mult. A fost onoarea vieții mele să vă fiu președinte. Apărarea democrației este acum în joc”

A fost onoarea vieții mele să vă fiu președinte, privilegiul vieții mele să slujesc această națiune timp de 50 de ani, dar democrația este în pericol, iar toți cei care o prețuiesc trebuie să se unească pentru a o proteja. Aceasta este explicația oferită de Joe Biden, într-un mesaj mult așteptat, transmis din Biroul Oval, pentru decizia sa de a se retrage din cursa electorală.

„Venerez acest birou, dar îmi iubesc țara mai mult. A fost onoarea vieții mele să vă fiu președinte. Dar apărarea democrației, care este acum în joc, cred că este mai importantă decât orice titlu. Am spus clar că cred că America este într-un punct de inflexiune. Unul dintre acele momente rare din istorie când deciziile pe care le luăm acum determină soarta națiunii noastre și a lumii pentru zeci de ani de acum înainte. America va trebui să aleagă între a merge înainte sau înapoi. Între speranță și ură.

În ultimele săptămâni, a devenit clar pentru mine că trebuie să îmi unesc partidul în acest efort critic. Cred că bilanțul meu ca președinte, leadership-ul meu în lume, viziunea mea pentru viitorul Americii, toate meritau un al doilea mandat. Dar nimic, nimic nu poate sta în calea salvării democrației noastre. Și asta include ambițiile personale. Așa că am decis – cea mai bună cale înainte este să predau ștafeta unei noi generații.

Știți, există un moment și un loc pentru ani lungi de experiență în viața publică, dar există de asemenea un moment și un loc pentru voci noi, voci proaspete, da, voci mai tinere. Acel moment și loc sunt acum.

Aș vrea să îi mulțumesc minunatei noastre vicepreședinte Kamala Harris. Este experimentată, este dură, este capabilă. A fost un partener incredibil pentru mine și un lider pentru țara noastră. Acum, alegerea depinde de voi, poporul american.

Mi-am dat inima și sufletul meu națiunii noastre. Așa cum au făcut-o și alții. Am fost binecuvântat de milioane de ori cu dragostea și sprijinul poporului american. Sper că aveți o idee cât de recunoscător vă sunt tuturor. Lucrul minunat cu America este că aici nu conduc regii și dictatorii, ci poporul”, a spus Biden, potrivit tvrinfo.ro.

Powered by VA Labs
© 1991- 2024 Agenția de Presă A.M. Press. Toate drepturile rezervate!