BNR, despre ”creșterea economică” a României și pune întrebări dacă ”suntem o societate sănătoasă la cap”

 

Adrian Vasilescu, strateg al BNR a demonstrat, cu date și argumente, în cadrul Forbes CEE Forum 2017, desfășurat în România zilele trecute, că ne îmbătăm cu apă de ploaie vorbind despre creștere economică și uriașe performanțe europene, în condițiile în care filosofia dezvoltării durabile nu se vede.

El a exemplicficat că în 2008, România a avut cea mai mare creştere economică din Uniunea Europeană, însă la un an distanţă a înregistrat un recul de -7,1%.

Distribuie prietenilor

„În 2008, România a realizat o creştere de 8,5%, cea mai mare viteză de creştere din Uniunea Europeană în acel timp, dar în trimestrul IV ţara deja intrase în criză”. Creșterea economică este importantă, dar mai de folos este ”dezvoltarea durabilă”.

„Termenul de dezvoltare durabilă i se potriveşte României astăzi. Modelul pe care îl căutăm de foarte multă vreme, şi pe care încă nu l-am găsit, trebuie să plece de la câteva criterii. În primul rând, trebuie să înţelegem că orice societate sănătoasă la cap nu-şi poate dori altceva decât prosperitate pentru ţară.”. Discrepanțele sesizate de reprezentatul BNR sunt analizate și de alți specialisti, iar ”bombardamentul” propagandistic al puterii legat de locul întâi al României în Europa privind creșterea economică nu se potrivește cu ceea ce sesizează o consistentă parte a populației, care nu vede încă ”binele” proclamat.
D. Dumitru, AMPress