AM Press Logo
Muzeul Pietrei

Boloş, despre un acord cu FMI: “Ferească Dumnezeu!”

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, susţine că nu se pune problema încheierii unui acord de împrumut cu Fondul Monetar Internaţional, care ar presupune reforme mult mai „usturătoare” decât cele din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, motiv pentru care angajamentele faţă de Comisia Europeană trebuie duse la bun sfârşit, notează tvrinfo.ro.

„Ferească Dumnezeu să ajungem în acea situaţie. Nu, nu se pune problema unui astfel de acord, în condiţiile în care, am menţionat mai înainte, un astfel de accord ar însemna reforme mult mai dure decât cele pe care le avem în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Opinia mea este să ne respectăm angajamentele şi să facem ce scrie în Planul fiscal, aşa cum domnul prim-ministru interimar a subliniat, să ne respectăm angajamentele faţă de autorităţile Comisiei Europene şi să excludem aceste scenarii apocaliptice, care ştiţi cum e, pentru presă sunt un deliciu, dar investitorii şi pieţele financiare le percep ca şi semnale cu grave prejudicii pentru ţara noastră. Nu vrem să ajungem acolo. Este vorba despre România, despre continuarea drumului pro-european, despre continuarea investiţiilor şi trebuie să arătăm că suntem autorităţi serioase. Toată lumea a înţeles, şi în perioada în care am avut un an electoral greu şi acum ne-a înţeles Comisia Europeană. Ce să facă şi Comisia Europeană mai mult decât a ne sprijini şi a ne înţelege, pentru că astfel de reforme, amintiţi-vă, reforma fiscală, reforma pensiilor generale, reforma salarizării unice, reforma pensiilor speciale, toate acestea sunt reforme de consistenţă şi profunzime pentru România, care nu se fac nici cu mănuşi de catifea, nici stând pe fotolii în cabinetele ministeriale şi spunând de mâine avem o reformă. Nu, sunt reforme grele, care necesită discuţii şi decizii complexe, pentru că afectăm atât viaţa unui om, cât şi mediul antreprenorial”, a punctat Marcel Boloş.

Continuarea aici

© 1991- 2024 Agenția de Presă A.M. Press. Toate drepturile rezervate!