AM Press Logo
Muzeul Pietrei

Boloș spune că România ar putea avea nevoie de 7 ani pentru a reduce deficitul bugetar

România ar putea avea nevoie de şapte ani pentru a reduce deficitul bugetar până la ţinta prevăzută în regulile Uniunii Europene, a declarat ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, pentru Bloomberg, potrivit digi24.ro.

El a mai arătat că guvernul se confruntă cu rezistenţa opiniei publice când e vorba de reduceri de cheltuileli în an electoral.

Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a apreciat că un regim de reduceri bugetare anuale echivalente cu 0,5% din PIB, conform noilor reguli fiscale ale UE, reprezintă o provocare „foarte dificilă”.

Cel mai probabil România va avea nevoie de cei şapte ani prevăzuţi de cadrul fiscal pentru a reduce deficitul bugetar până la 3% din PIB, de la un nivel de 5% din PIB prognozat pentru acest an, un ritm mai lent decât se preconiza iniţial.

„Pur şi simplu nu ştiu dacă o ajustare mai importantă este posibilă pentru noi. Este un an electoral, iar reducerile de cheltuieli sunt un subiect sensibil în ţara noastră”, a spus Marcel Boloş într-un interviu pentru Bloomberg, potrivit Agerpres. Guvernul condus de Marcel Ciolacu a aprobat două majorări de pensii pentru acest an, precum şi salarii mai mari pentru profesori şi este posibil să se confrunte cu presiuni vizând majorarea salariilor şi din partea personalului de sănătate şi poliţie, ceea ce ar însemna noi cheltuieli, mai arată Bloomberg. Cu toate acestea, Marcel Boloş afirmă că veniturile din taxe vor fi majorate în acest an graţie măsurilor de combatere a fraudelor fiscale şi îmbunătăţirii colectării veniturilor prin implementarea tehnologiei digitale.

Continuarea aici

 

Powered by
ns.fm
© 1991- 2024 Agenția de Presă A.M. Press. Toate drepturile rezervate!