Bomboanele pentru pomul de Crăciun, un pericol pentru sănătate!
Bomboanele de sezon, ambalate frumos, ascund nu doar spiritul sărbătorilor, ci şi circa 50-70% zahăr şi numeroase E-uri.
Bomboanele pentru pomul de Crăciun, deşi festive şi delicioase, pot fi periculoase pentru sănătate, întrucât mare parte din sortimentele de pe piaţă conţin 50% sau chiar mai mult zahăr per 100 grame, dar şi aditivi alimentari (E-uri).
Cel puţin, asta arată studiu realizat recent de către Asociaţia Naţională de Protecţia Consumatorilor – InfoCons, care a analizat 26 de sortimente de bomboane cu ciocolată, de tip praline, produse în România, Polonia şi Ungaria şi vândute în diferite supermarket-uri din ţară.
Din sortimentele analizate, jumătate ne pot îmbolnăvi din cauza ingredientelor conţinute. Preşedintele InfoCons, Sorin Mierlea arată că este util să citim eticheta şi să alegem dulciuri care nu au zahăr ca prim ingredient pe etichetă.
Concret, studiul a analizat sortimente de bomboane pentru pomul de Crăciun comercializate de către Auchan, Kandia Dulce, Aquaris Veritas, ABK Sales şi EMIBA Kft şi a descoperit că jumătate dintre produse au cantităţi de zahăr variind între 47,1g şi 70,3g per 100g. Totodată, bomboanele au şi aditivi alimentari, fiind găsite 9 tipuri diferite de E-uri. Astfel, peste jumătate din sortimentele de bomboane de pom analizate conţin aditivul E476, care are rol de stabilizator şi emulgator şi care nu este permis în alimente destinate sugarilor şi copiilor mici; opt sortimente conţin aditivul E1103 (sucroză), iar şapte au în componenţa lor aditivul E202 (conservant), care poate provoca reacţii alergice şi nu este indicat pentru copii.
Apoi, unele sortimente conţin E330 (acid citric), care provoacă reacţii adverse precum afecţiuni ale cavităţii bucale (afte), apariţia cariilor la copii şi adolescenţi, iritarea mucoaselor sistemului digestiv şi iritarea sistemului respirator, se arată în precizările InfoCons.
Mai mult pe adevarul.ro