BOR: „Biserica nu intră în carantină, pentru că ea aparține lui Hristos, nu vreunei autorități pământești”

„Biserica nu intră în carantină, pentru că ea aparține lui Hristos, nu vreunei autorități pământești”, a afirmat purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române (BOR), Vasile Bănescu, într-o declarație pentru Realitatea PLUS, după ce mai multe voci au cerut închiderea bisericilor pentru a limita răspândirea cazurilor de coronavirus.

„E înțelept să ne îngrijorăm în limitele rațiunii, dar devine periculos să ne panicăm, debitând enormități pe Facebook, precum aceea a închiderii bisericilor”, a declarat purtătorul de cuvânt al BOR pentru postul Realitatea PLUS.

„Coronavirusul nu se ia prin rugăciune, ci în primul rând prin ignorarea normelor de igienă elementară, așa cum spun și autoritățile medicale. Cei declarați bolnavi stau oricum acasă sau în carantină. Biserica nu intră în carantină pentru că ea aparține lui Hristos, nu vreunei autorități pământești”, a mai spus Vasile Bănescu.