AM Press Logo
Muzeul Pietrei

Bustul Reginei Maria, adus de la Balcic în 1940, expus publicului, după 80 de ani în care a stat în subsolul Muzeului de Artă din Constanța

Bustul Reginei Maria, operă din 1932 a sculptorului Oscar Han, a fost amplasat în faţa Muzeului de Artă din Constanţa după ce timp de 80 de ani a stat în subsolurile instituţiei, notează info-sud-est.ro.

Iniţial, opera de artă a împodobit piaţeta din piatră de calcar din oraşul Balcic, situată pe actuala stradă Cerno More, care coboară pre Portul Vechi, în apropierea fostei Primării, o monumentală construcţie Art Deco a arhitectei Henrietta Delavrancea- Gibory (şi care astăzi adăposteşte Muzeul de Istorie şi Arheologie). Bustul Reginei Maria a fost comandat de ultimul primar român al Balcicului, Octavian Moşescu, cel care a fost edil în 1931-1932 şi 1938-1940.

După semnarea Tratatului de la Craiova, din 7 septembrie 1940, cele două judeţe din Dobrogea de Sud- Caliacra şi Durostor- au revenit Bulgariei iar o parte din patrimoniul instituţiilor româneşti a fost refugiat. Între ele, şi bustul din bronz al Reginei Maria. Din 1940, sculptura a fost depozitată mai întâi în subsolurile Muzeului „Ion Jalea”, apoi în clădirea Muzeului de Artă. În 2018, Doina Păuleanu, directorul Muzeului de Artă din Constanţa, promitea instalarea bustului Reginei Maria în spaţiul public al oraşului, cu prilejul Centenarului Marii Uniri.

Powered by VA Labs
© 1991- 2024 Agenția de Presă A.M. Press. Toate drepturile rezervate!