Cabinetul Dăncilă, bilanț la șase luni de guvernare
Premierul Viorica Dăncilă a declarat, luni, la bilanţul pe şase luni al mandatului său, că una dintre cele mai importante măsuri sociale luate de Executiv este majorarea punctului de pensie de la 1 iulie cu 10%, menţionând că anul viitor acesta va creşte cu 15% şi va ajunge la 1.265 de lei.
“În privinţa măsurilor sociale care s-au luat în aceste şase luni, una dintre cele mai importante a fost majorarea punctului de pensie, la 1 iulie 2018, de la 1.000 de lei la 1.100 de lei, deci cu 10%, aşa cum era prevăzut în programul de guvernare. Anul viitor, punctul de pensie va creşte cu 15% şi va ajunge la 1.265 de lei. La fel ne-am respectat promisiunea de a majora pensia minimă garantată, aşa cum era prevăzut în program, de la 520 de lei la 640 de lei, deci o creştere cu 23%. Pensia minimă garantată s-a majorat de la preluarea guvernării cu 60%, de la 400 de lei la 640 de lei”, a precizat Dăncilă, potrivit Agerpres.
Ea a subliniat că o măsură deosebit de importantă pentru pensionari este creşterea plafonului de venit pentru cei care pot beneficia de medicamente compensate cu 90%.
“În contextul majorării pensiilor, la 1 iulie anul acesta, unii dintre pensionari depăşeau cu puţin pragul anterior de 900 de lei şi ajungeau în situaţia de a da mai mulţi bani pe medicamente decât creşterea primită în urma majorării. Astfel, am crescut plafonul de la 900 de lei la 990 de lei, deci cu 10%. Să nu uităm însă că, la preluarea guvernării, acest plafon era doar de 700 de lei”, a adăugat Viorica Dăncilă.
Mai mult pe Agerpres