• Home
  • Știri
  • Cărbunaru: Există o preocupare la nivelul Guvernului în legătură cu creşterea cazurilor de COVID-19

Cărbunaru: Există o preocupare la nivelul Guvernului în legătură cu creşterea cazurilor de COVID-19

carbunaru

La nivelul Guvernului există o preocupare în legătură cu creşterea numărului de cazuri de COVID-19 şi orice măsură de prevenţie este binevenită, a declarat, miercuri, purtătorul de cuvânt al Executivului Dan Cărbunaru, menţionând că membrii Cabinetului au purtat în şedinţă măşti de protecţie.

„Chiar şi astăzi a avut loc o discuţie în cadrul şedinţei cu ministrul Sănătăţii. Există o preocupare – nu doar la nivelul Ministerului Sănătăţii, dar şi la nivelul Guvernului – în legătură cu această creştere a numărului de cazuri şi, din acest punct de vedere, orice măsură de prevenţie din seria celor care au fost deja menţionate şi utilizate, până la urmă, nu doar în România, oriunde în lume, sunt binevenite, orice astfel de măsuri: purtatul măştii în spaţiile aglomerate, că vorbim de mijloacele de transport în comun sau încăperi unde nu se asigură acea distanţă minimă, mai ales că specialiştii vorbesc acum despre faptul că, deşi nu este la fel de periculoasă ca variantele anterioare, şi această formulă care tinde să devină predominantă este destul de contagioasă, din ce în ce mai contagioasă”, a afirmat Cărbunaru, după şedinţa de guvern, întrebat în legătură cu faptul că membrii Executivului au purtat masca de protecţie, notează Agerpres.

El a arătat că orice formă suplimentară de protecţie nu poate decât să ajute.

„Este unul dintre motivele pentru care, inclusiv în Guvern, aţi văzut ce s-a întâmplat şi astăzi, în cadrul şedinţei, mai ales că la invitaţia premierului, la şedinţa de guvern au participat şi o parte importantă dintre tinerii care s-au înscris în programul de intership la nivelul guvernamental şi cu toţii am purtat măşti. Se va menţine această recomandare implementată la nivelul Guvernului, ceea ce e valabil şi pentru alte categorii de spaţii aglomerate, în special, revin asupra mijloacelor transport în comun, chiar astăzi – şi domnul ministru al sănătăţii sublinia acest lucru”, a adăugat Cărbunaru.

Parteneri