Carmen Adamescu a fost reținută
Carmen Adamescu a fost reţinută miercuri de către ofiţerul de caz din cadrul Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice, după ce a fost audiată câteva ore în dosarul de delapidare şi evaziune fiscală, potrivit unor surse judiciare.
Unul dintre denunţătorii activităţilor ilicite şi ale contractelor fictive derulate de firmele controlate de Carmen Adamescu este chiar fiul său vitreg, Alexander, au precizat aceleaşi surse, potrivit Mediafax.
Ulterior, tot pentru aceste fapte, a depus plângere şi Unirea Shopping Center, cele două denunţuri fiind reunite în cadrul unui singur dosar penal.
Poliţiştii au efectuat şapte percheziţii, în Bucureşti, într-un dosar de delapidare şi evaziune fiscală, prejudiciul cauzat fiind de 43 de milioane de lei, anunţă IGPR.
Potrivit unor surse, firmele ar fi controlate de Carmen Adamescu, fosta soţie a lui Dan Adamescu.
Disclaimer: Informațiile prezentate în acest articol sunt preluate din surse publice iar la redactarea textului s-a utilizat inteligența artificială. În cazul în care sesizați erori sau neconcordanțe, vă rugăm să ne scrieți la [email protected]





