Carmen Dan, ministrul de Interne, confirmă reținerea lui Sebastian Ghiță și vorbește despre procedura aducerii sale în țară

Carmen Dan a confirmat vineri că Sebastian Ghiță se află în sediul Poliției din Belgrad, fără a avansa detalii legate de aducerea în țară a fostului deputat, decât ca procedură.”Pot să vă confirm că în acest moment Sebastian Ghiță este în sediul Poliției Belgrad, unde autoritățile sârbe desfășoară activități specifice. În cursul nopții trecute, însoțit de fratele său, au fost opriți de polițiștii sârbi pentru legitimare. Fratele a prezentat documente de identitate reale, el a prezentat documente de identitate false. Această procedură s-a desfășurat în baza informațiilor furnizate de Poliția Română. După finalizarea procedurilor specifice statului sârb, urmează procedura de extrădare care se derulează prin Ministerul Justiției, iar Poliția Română va face activitățile de însoțire. Probabil că pe teritoriul statului sârb, având în vedere că a prezentat documente false, se va întocmi un dosar penal pentru uz de fals” a mai spus ministrul Carmen Dan la postul de televiziune România TV, care aparține celui dat în urmărire și reținut în Belgrad.

AMPress