Cărturarul filosof Mihai Şora a fost operat la 101 ani. Vezi starea sa

Cărturarul filosof Mihai Şora a fost operat, joi, la Spitalul Elias, de pietre la fiere , o mai veche suferință a sa, așa cum relatează apropiați ai familiei. Intervenţia chirurgicală, conform declarației pentru AGERPRES a purtătorului de cuvânt al Spitalului, Silviu Negoiţă, a decurs bine.

Mihai Șora are 101 ani. Acum câteva zile a ieșit în Piața Victoriei, alăturându-se tinerilor și vârstnicilor care scandau ”Jos Dragnea!”, vinovat de schimbarea îngrijorătoare a legilor Justiției, cu ”destinație”.

Bolnavul vorbește cu medicul care l-a operat și este, ca mereu, perfect lucid. Intervențiile chirurgicale la această vârstă sunt rare, ”din lipsa pacienților”, cum spune un chirurg, dar și pentru că doctorii ”nu se bagă în așa ceva”.
Aurelia Apostol, AMPress