AM Press Logo
Muzeul Pietrei

CCR a amânat pronunţarea în cazul sesizării lui Iordache privind completurile specializate în corupţie

 

Curtea Constituţională a amânat pentru 19 aprilie pronunţarea în cazul sesizării lui Florin Iordache privind un posibil conflict juridic între Parlament şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pe tema completurilor specializate în corupţie.

Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor Florin Iordache a afirmat, joi, că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a refuzat să constituie completuri specializate, aşa cum prevedea Legea 78/2000 privind prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie.

În replică, preşedintele Înaltei Curţi, Cristina Tarcea, a arătat că Florin Iordache a formulat sesizarea în cazul completurilor specializate cu încălcarea voinţei Curţii Constituţionale, care a stabilit anterior, cu referire la funcţia de prim-ministru, că atribuţiile constituţionale nu pot fi delegate. Anterior, ea declarase că în ultimii 15 ani au fost soluţionate de Instanţa supremă 170 de dosare care intră sub incidenţa legii privind prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie.

Sursa – Agerpres

Powered by VA Labs
© 1991- 2024 Agenția de Presă A.M. Press. Toate drepturile rezervate!