AM Press Logo
Muzeul Pietrei

CCR scrie, în motivare, că Iohannis a încălcat Constituția. Tăriceanu se pregătește să preia, interimar, funcția de președinte al României

 

După ce ministrul Tudorel Toader a anunțat la Timișoară că pe Iohannis îl paște suspendarea, așa cum a pățit Băsescu, CCR confirmă opțiunea prin acuzele dure la adresa președintelui, în motivarea făcută publică privind refuzul sau întârzierea revocării șefei DNA.
Preşedintele este obligat să revoce procurorul-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie la propunerea ministrului justiţiei. Aceasta, întrucât acţiunea Preşedintelui este descrisă prin termenul „revocă”, iar nu de o eventuală sintagmă de tipul „poate revoca”.
Din această perspectivă, refuzul Președintelui apare deopotrivă ca un act de încălcare a legii și un act de încălcare a Constituției, generând un conflict de competențe între acesta și ministrul justiției.
Cât priveşte interpretarea logică şi sistematică a Constituţiei, se arată că există o obligaţie a Preşedintelui de a da curs cererii de revocare, de natură să pună în valoare principiul cooperării loiale între autorităţile publice.
Prin urmare, în cadrul procedurii revocării procurorilor cu funcții de conducere, rolul central, decizional în privința declanșării, revine ministrului justiției.
În cauza de față, însă, Președintele României a înțeles să blocheze pur și simplu procedura de revocare.
Preşedintele României a realizat în cazul dat o „evaluare a evaluării” ministrului justiţiei, cu alte cuvinte a temeiniciei motivelor cuprinse în propunerea de revocare, plasându-se deasupra autorităţii ministrului justiţiei, ceea ce încalcă art.132 alin.(2) din Constituţie.

Motivarea dă cale liberă suspendării președintelui, iar Călin Popescu Tăriceanu, președinte al Senatului, se pregătește să preia interimar funcția de șef al statului. Mitingul PSD-ALDE va confima ”voința populară” prin participarea masivă, spun surse din partidul de guvernământ.

C.Zamfir, AMPress

Powered by VA Labs
© 1991- 2024 Agenția de Presă A.M. Press. Toate drepturile rezervate!