Ce asigurări trebuie să-ți faci la începutul anului. Cele mai utile polițe
În fiecare an, luna ianuarie este o lună în care scoatem ceva mai mulți bani din buzunar, dacă vrem să scăpăm de griji pe tot parcursul anului.
La început de an, în general contribuabilii conștiincioși își plătesc impozitele la stat și își clarifică situația financiară cu instituțiile statului, pentru a scăpa de bătăi de cap pe tot parcursul anului.
De asemenea, cele mai multe din asigurările – obligatorii sau nu, pe care le avem încheiate, expiră la început de an, așa că este nevoie să le reînnoim. Asigurările auto (RCA și CASCO), asigurările pentru locuință și bunuri, cele pentru sănătate, de viață sau polițele de răspundere profesională sunt doar câteva dintre cele mai uzuale polițe pe care le încheie majoritatea și care, multe dintre ele, trebuie prelungite la început de an.
Nimic nu este mai enervant și, mai ales, costisitor și cu sancțiuni legale decât să fim prinși de poliție fără asigurarea obligatorie RCA pentru mașină, din banalul motiv că am uitat să o reînnoim. De aceea, soluția cea mai bună, nu numai pentru RCA, dar pentru toate polițele pe care le avem, este să apelăm la un broker. Firma de asigurari va avea grijă să ne amintească din vreme de fiecare dată când ne expiră o poliță, astfel încât să nu mai rămânem descoperiți și vulnerabili în fața situațiilor neprevăzute.
Așadar, fie la început de an, fie pe parcursul acestuia, brokerul de asigurări cu care lucrezi nu numai că îți va aminti de termenul de expirare și de reînnoire al polițelor, dar îți va propune și cele mai potrivite și mai puțin costisitoare oferte din piață pentru tine.
Cele mai utile polițe pe care să le închei
Desigur, aici vorbim în primul rând despre asigurările obligatorii prin lege și a căror lipsă te face pasibil de plata unor amenzi usturătoare. Așadar, dacă ai mașină, trebuie să închei obligatoriu RCA, dacă ești proprietar de locuință, trebuie să închei asigurarea obligatorie împotriva dezastrelor naturale (PAD), iar dacă ai o meserie care necesită încheierea unei polițe de malpraxis (medic, farmacist, contabil, avocat, executor judecătoresc, arhitect, specialist IT etc.), atunci știi deja că și în acest caz este obligatoriu să ai o astfel de asigurare, dacă vrei să profesezi.
În funcție de importanță, după asigurările obligatorii, vin cele care îți protejează viața și bunurile. Și aici vorbim despre asigurarea de viață, asigurarea de sănătate, asigurarea CASCO pentru mașină și o poliță facultativă pentru asigurarea suplimentară a locuinței și a bunurilor pe care le posezi. Și dacă ești un împătimit al călătoriilor, nici asigurarea de vacanță nu trebuie să-ți lipsească din portofoliu.
Dacă ești antreprenor sau managerul unei companii, și în acest caz este indicat să închei o serie de asigurări de răspundere profesională, care să-ți protejeze afacerea și angajații. De exemplu, este bine să ai o asigurare pentru IMM-uri, una de răspundere civilă și profesională, o asigurare a flotei auto (dacă este cazul), asigurări de sănătate pentru angajați sau asigurări profesionale IT și de Cyber Risk.
Lista de asigurări utile, pe care ar trebui să le încheie oricine vrea să aibă o viață personală și profesională liniștită, este lungă, important este să apelezi la un broker de asigurări care să-și facă ofertele cele mai potrivit pentru tine, în funcție de nevoi, și la prețuri avantajoase. Nu uita că pachetele de asigurări personalizate realizate de un broker pot fi semnificativ mai ieftine decât dacă le cumperi separat direct de la companiile de asigurări.