Ce înseamnă nuielușa lui Moș Nicolae! Ce trebuie să facă un copil care a primit-o

Toți părinții îi avertizează pe cei mici că vor avea de-a face cu nuielușa lui Moș Nicolae, dacă nu sunt cuminți. Dar de unde vine această poveste și ce mesaj a avut ea, veți citi mai jos.

Moș Nicolae sau Sfântul Nicolae este foarte darnic și blând cu cei mici. Legenda spune că el avea întotdeauna grijă de copiii amărâți, că avea grijă să le fie cald și să aibă ceva de mâncare când venea frigul iernii. Moșul blând și bun avea, însă, și o latură severă.
Episcopul Nicolae a trăit în Turcia de azi și a păstorit comunitatea creștină din cetatea Mira Lichiei, în secolul al III-lea după Hristos. La vremea respectivă, existau multe curente religioase care afectau unitatea bisericii.

La cererea Sf. Împărat Constantin, s-au întrunit 318 episcopi și preoți la Niceea pentru a dezbate învățăturile drepte și pentru a îndepărta ereziile din biserică. Se spune că Episcopul Nicolae a avut o polemică dură cu Arie, unul dintre cei care interpretau greșit misiunea lui Iisus și credința creștină. Cei doi au avut discuții atât de aprinse în cadrul sinodului, că Episcopul din Mira Lichiei i-ar fi dat o palmă lui Arie.

Când s-a aflat de întâmplarea de la Sinodul bisericesc, oamenii au considerat de cuviință să țină cont de ea și, cu timpul, a apărut obiceiul să se dea o nuielușă celor care nu meritau daruri din partea Moșului.
Povestea aceasta a fost transformată apoi într-o tradiție românească foarte frumoasă. La țară se știa că nuielușa moșului trebuie ruptă dintr-un măr sau dintr-un prun, neapărat un pom tânăr și roditor.

Legenda spune că, dacă un copil a primit o astfel de nuielușă, trebuie să o pună în apă și să o țină în casă până la Crăciun. Dacă nuielușa începea să înmugurească, se credea că acel copil avea să fie mult mai cuminte, mai înțelept și mai bun și că va crește ca un creștin adevărat.

Sursa – libertateapentrufemei.ro

loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.