“Ceasul Apocalipsei”, la 2 minute de miezul nopţii

Comisia de experţi din cadrul Bulletin of the Atomic Scientists (BAS) a hotărât joi ca pentru acest an „Ceasul Apocalipsei” (Doomsday Clock) să fie menţinut la ora stabilită de anul trecut – 2 minute de miezul nopţii, informează Live Science, potrivit Agerpres.

Acest ceas simbolic măsoară apropierea umanităţii de distrugere totală în urma propriilor sale acţiuni nocive. El s-a apropiat în 2018 cu încă 30 de secunde de miezul nopţii, momentul similar cu Armagedonul, în contextul îngrijorărilor tot mai mari legate de armele nucleare şi schimbarea climatică.

Bulletin of the Atomic Scientists (BAS), o organizaţie formată din oameni de ştiinţă şi experţi care evaluează progresul ştiinţific dar şi riscurile care planează asupra umanităţii, a anunţat joi că „ora” pe Ceasul Apocalipsei din acest an va rămâne aceeaşi ca anul trecut.

Distribuie prietenilor

Limbile ceasului au mai fost atât de aproape de miezul nopţii doar în 1953, după testele bombei cu hidrogen efectuate atât de SUA, cât şi de URSS, ceea ce a dat atunci startul unei curse a înarmării nucleare. În 2018, ora Ceasului Apocalipsei a fost menită să reflecte eşecul eforturilor globale de a reduce dependenţa de armele nucleare şi riscul utilizării acestora, precum şi creşterea numărului de ameninţări legate de folosirea armelor atomice, dar şi reacţia globală insuficientă pentru combaterea impactului încălzirii globale. Aceste riscuri sunt încă prezente, conform BAS, motiv pentru care comisia a hotărât să nu modifice ora indicată de acest orologiu simbolic.

„Deşi ora indicată a rămas neschimbată din 2018, această decizie nu trebuie interpretată drept un semn de stabilitate ci drept un avertisment extrem de serios la adresa liderilor dar şi a oamenilor din întreaga lume”, a declarat Rachel Bronson, preşedinte şi CEO al BAS.

De două ori pe an experţii din cadrul BAS evaluează evenimentele şi ameninţările existente la scară globală şi decid dacă trebuie modificată ora indicată de Ceasul Apocalipsei şi în ce sens trebuie mutate limbile acestui orologiu (dacă trebuie sau nu mutate). În 2018 ei au ajuns la concluzia că dubla ameninţare a unui război nuclear şi a încălzirii globale împinge planeta spre distrugere. Aceste două ameninţări conturează şi în 2019 un status quo periculos şi instabil botezat de experţii BAS drept „noua anormalitate”, conform lui Bronson.

„Cu cât liderii lumii şi oamenii de rând continuă să trăiască în această realitate anormală, cu atât este mai probabil să se întâmple ceea ce pare de neînchipuit”, a comentat şi fostul guvernator de California Jerry Brown, preşedinte executiv al BAS.

Retorica şi tensiunile dintre SUA şi Coreea de Nord în problema arsenalelor nucleare au scăzut în intensitate din 2017 şi până în prezent, însă la nivel mondial problema armelor nucleare s-a agravat şi din cauza instalării unei „mentalităţi de Război Rece” care ameninţă să facă inutile decenii de eforturi pentru micşorarea riscului izbucnirii unui război nuclear, a comentat Sharon Squassoni, membră a BAS şi profesor la Universitatea George Washington. În plus, relaţiile dintre SUA şi Rusia, ţările care împreună deţin 90% din arsenalul nuclear al planetei, rămân tensionate, fapt care măreşte riscul de conflict nuclear.

În ceea ce priveşte schimbările climatice, evoluţiile din cursul ultimului an sunt „profund îngrijorătoare”, conform membrului BAS Susan Solomon, profesor de studii de mediu la Institutul Tehnologic din Massachusetts (MIT). În special în ceea ce priveşte Washingtonul, eşecul de a micşora emisiile de dioxid de carbon şi alocarea de resurse pentru dezvoltarea infrastructurii pe bază de combustibili fosili reprezintă un act de „neglijenţă gravă”, a mai punctat Susan Solomon.

Mai mult pe Agerpres