• Home
  • Știri
  • CEDO condamnă România din cauza discriminării femeilor prin vârsta de pensionare

CEDO condamnă România din cauza discriminării femeilor prin vârsta de pensionare

judecatori 1

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat marţi România pentru că a nu a permis femeilor, în trecut, să muncească la fel de mult ca bărbaţii în funcţii publice.

România a încălcat astfel articolul Convenţiei europene a drepturilor omului care interzice discriminarea în general, potrivit AFP, citată de b1tv.ro.

Cazul a ajuns în fața judecătorilor CEDO după ce în 2018 şi 2020 două femei au fost obligate să plece din posturi de funcţionare publice la vârsta de 60 de ani, în pofida faptului că voiau să continue să muncească.

La acea vreme, vârsta de pensionare a bărbaţilor funcţionari publici era de 65 de ani, iar a femeilor de 60 de ani.

Statul român este condamnat să plătească o despăgubire în valoare de 7.500 de euro unei reclamante şi de 1.600 celeilalte.

Legislaţia a fost modificată între timp, iar funcţionarii publici, atât femei, cât şi bărbaţi, se pot pensiona la aceeaşi vârstă.

Parteneri