AM Press Logo
Muzeul Pietrei

Cei doi brutari din Sri Lanka rămân convinşi că românii sunt oameni cumsecade, chiar dacă au fost dați afară

Cei doi brutari din Sri Lanka rămân la convingerea că românii sunt oameni cumsecade, cu toate că în adunarea de sâmbătă comunitatea s-a pronunţat pentru plecarea lor din zonă, iar firma care i-a angajat cu forme legale a fost somată să-i dea afară fiindcă cei din Ditrău nu mănâncă pâine  făcută de ”astfel de mâini”.

Preotul parohiei din comuna Ditrău, care nu a fost de acord cu cei doi străini, s-a implicat într-un conflict care îi depășește competențele. Potrivit unui comunicat al Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Alba Iulia, citat de DIGI24, porunca cea mare a lui Isus este iubirea, iar creștinii trebuie să îi accepte și pe cei de altă religie. Mesajul nu a fost însă ascultat nici de preotul romano catolic, nici de săteni.

Iată ce declară cei doi străini:

Piumal, muncitor singalez la brutăria din Ditrău: Am venit în România pentru că salariul este mai mare. În Sri Lanka salariul e mai mic.

Amahinda, muncitor singalez la brutăria din Ditrău: România e o țară bună, o țară foarte frumoasă. Oamenii sunt cumsecade, la muncă vorbesc frumos, sunt oameni buni.

Muncitorii din Sri Lanka au 49 de ani, respectiv 22 de ani. Unul dintre ei este budist, iar celălalt catolic.

Colegi de la brutărie:

„Foarte buni, sufletiști, muncitori”.

„Și ei sunt oameni ca și noi. Noi când am mers dincolo, ce ei ne-au trimis inapoi? Și noi am lucrat în străinătate, dar străinii nu s-au comportat urât cu noi, să ne trimită înapoi în România”.

În schimb locuitorii din Ditrău sunt foarte revoltați.

„Noi nu suntem obișnuiți cu oamenii ăștia. Pâinea pe care o fac ei noi trebuie să o mâncăm și ne uităm din ce mână mâncăm”.

„Dacă îi primim acum pe cei doi, vor veni și alții. Și cu creștinii se poartă destul de urât”.

„Trebuie să ferim femeile și copiii de asemenea oameni”.

„Ne aduc boli”.

Bărbații au fost angajați cu forme legale, prin intermediul unei firme de recrutare.

Proprietarii fabricii de pâine nu-i mai pot ține pe cei doi fiindcă vânzările fabricii sunt periclitate, iar cetățenii, majoritatea secui, nu mai vor să cumpere de la ei pâine, fiind făcută de ”mâini…”.

Între timp au început să se sesizeze autoritățile din Cluj Napoca și din București pentru excesele xenofobe, iar cei doi vor fi angajați la o firmă care ține de stat. Sunt și oferte de la întreprinzători privați.

D. Dumitru, AMPress

Powered by VA Labs
© 1991- 2024 Agenția de Presă A.M. Press. Toate drepturile rezervate!