AM Press Logo
Muzeul Pietrei

Cel puțin 44 de morți, în timpul unui pelerinaj, în Israel

Cel puţin 44 de persoane şi-au pierdut viaţa într-o busculadă de proporţii produsă în cursul nopţii, în timpul unui pelerinaj la care participau mii de evrei în nordul Israelului, a anunţat vineri dimineaţă Ministerul Sănătăţii, precizând că zeci de răniţi au fost transportaţi spre şase spitale, transmit dpa şi AFP, potrivit Agerpres.

Magen David Adom – echivalentul israelian al Crucii Roşii – menţionase iniţial un bilanţ de cel puţin 20 de răniţi în stare critică, revenind apoi cu o nouă estimare în care informa despre “zeci de morţi” şi zeci de răniţi grav.

Echipele de salvare au menţionat iniţial prăbuşirea unor gradene ca fiind cauza rănirii unor participanţi la pelerinaj. Ulterior, au comunicat că a fost vorba despre o busculadă de proporţii.

Zeci de mii de persoane participau în noaptea de joi spre vineri la acest pelerinaj anual, cel mai mare eveniment public din Israel de la începutul pandemiei de COVID-19.

Pelerinajul, care are loc cu ocazia sărbătorii Lag Baomer, se desfăşoară la Meron, în jurul presupusului mormânt al rabinului Shimon Bar Yochai, un talmudist din secolul al II-lea, căruia i se atribuie scrierea Zoharului, opera centrală a misticismului evreiesc.

Lag Baomer este o sărbătoare plină de bucurie, ce marchează amintirea încheierii unei epidemii devastatoare în rândul elevilor unei şcoli talmudice din acea vreme.

Autorităţile au permis participarea a 10.000 de persoane în incinta mormântului. Potrivit organizatorilor însă, peste 650 de autobuze au fost închiriate în toată ţara, ceea ce înseamnă cel puţin 30.000 de persoane, în timp ce presa locală a raportat 100.000 de participanţi.

După miezul nopţii, apelurile de urgenţă s-au înmulţit şi au fost desfăşurate şase elicoptere pentru evacuarea răniţilor la spitalele din Safed şi Nahariya, două oraşe din nordul Israelului.

Mass-media israeliene au transmis rapid imagini şocante cu zeci de corpuri inerte, aliniate în pungi de plastic.

Powered by VA Labs
© 1991- 2024 Agenția de Presă A.M. Press. Toate drepturile rezervate!