• Home
  • Știri
  • Cel puţin trei morţi şi 60 de răniţi într-un accident de tren, în Germania

Cel puţin trei morţi şi 60 de răniţi într-un accident de tren, în Germania

Foto: (c) NETWORK PICTURES / EPA

Cel puţin trei oameni şi-au pierdut viaţa şi circa 60 de călători au fost răniţi vineri după ce un tren regional a deraiat în sudul Germaniei, informează dpa şi Reuters, potrivit Agerpres.

Şaisprezece dintre răniţi au suferit traumatisme grave când trenul de pasageri a deraiat în satul Burgrain, a declarat un purtător de cuvânt al biroului districtual Garmisch-Partenkirchen.

Trenul se îndrepta către Munchen când a deraiat din motive încă necunoscute, a declarat purtătorul de cuvânt al poliţiei Stefan Sonntag.

Trei vagoane s-au răsturnat după ce au ieşit de pe şine.

Sonntag a adăugat că în prezent este în curs o „operaţiune majoră” pentru a-i elibera pe pasageri din vagoanele răsturnate şi că oamenii sunt extraşi prin ferestrele vagoanelor.

În imagini postate pe social media pot fi văzute vagoane cu etaj răsturnate blocate printre crengi şi oameni transportaţi pe tărgi de la locul accidentului, notează Reuters.

Există temeri că mulţi copii se aflau în tren, întrucât în landul Bavaria este începutul vacanţei şcolare. Este o informaţie publicată de ziarul regional Munchener Merkur, care citează ziarul local Garmisch-Partenkirchen Tagblatt.

Parteneri