AM Press Logo
Muzeul Pietrei

Charles, fiul Reginei Angliei, despre și către Regele României, vărul său: ”Fii binecuvântat, Mihai”

E o scrisoare veche, scrisă când Mihai I împlinea 80 de ani, dar vie, emoționantă și azi, când regele se zbate între viață și moarte. Cum îl privesc casele regale ale lumii pe Regele României, cum îl ponegresc, pe patul de moarte, unii dintre ai nostri, putem vedea și compara.

”Pare un lucru extraordinar că Mihai a ajuns la vârsta de optzeci de ani!
Pentru că îl cunosc de la începutul vieții mele – și pentru că l-am văzut la practic toate sărbătorile familiei noastre de la Încoronarea mamei încoace – cred că am o oarecare idee despre ceea ce a trebuit el să îndure de-a lungul vieții sale.
Mă doare sufletul pentru Mihai și Ana când știu prin ce teribile încercări și necazuri au trebuit ei să treacă.
Mă doare sufletul, de asemenea, pentru români, ale căror vieți, tradiții și bunăstare au fost brutal sfărâmate pentru mulți ani.
De-a lungul tuturor acestor orori și alienări de neînțeles, Mihai nu s-a lăsat niciodată cuprins de amărăciune sau de răzbunare. El și-a păstrat întotdeauna umanitatea adevăratului bărbat de stat, credința în valorile civilizației și o liniște înțelegătoare.
El a rămas, pentru mulți români, o lumină de speranță în întuneric, iar conaționalii lui pot acum, în sfârșit, să vadă adevărul care a fost înnegurat atâția ani de minciuni și propagandă.
Fii binecuvântat, Mihai, și la mulți ani!
Cu drag, vărul tău,
Charles”

Powered by VA Labs
© 1991- 2024 Agenția de Presă A.M. Press. Toate drepturile rezervate!