• Home
  • Prima
  • Cîmpeanu: 2.000 de elevi au ieșit pozitivi la testele cu salivă, în ultimele zile. Nedetectați, ar fi infectat alți 20.000

Cîmpeanu: 2.000 de elevi au ieșit pozitivi la testele cu salivă, în ultimele zile. Nedetectați, ar fi infectat alți 20.000

cimpeanu 1

Testele de salivă făcute în școli au detectat, în ultimele zile, 2.000 de elevi cu COVID-19. Dacă nu ar fi fost descoperiți, aceștia ar fi continuat să meargă în comunități și ar fi infectat alți 20.000 de copii, spune ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu.

„Ultimele date pe care le-am centralizat doar în câteva zile au presupus 5.000 de rezultate pozitive pentru teste de salivă. Din cele 5.000 de teste, 3.000 au beneficiat de raportări ulterioare, adică s-au făcut teste PCR, pentru confirmare sau infirmare. Din cele 3.000 de răspunsuri, 1.000 au fost invalidate prin teste PCR, iar 2.000 au fost validate prin teste PCR. 2.000 din 3.000 de raportări înseamnă o rată de confirmare a testelor de salivă prin teste PCR de 66%”, a spus Cîmpeanu, la Digi24.

Potrivit ministrului, testele de salivă au confirmat în ultimele zile infectarea a 2.000 de copii: „Deci am putut să contribuim la abordarea precoce, ca să nu genereze forme grave pentru 2.000 de copii. Eu cred că 2.000 de copii sunt importanți. Acești 2.000 de copii, dacă nu ar fi fost detectați prin teste salivă, ar fi mers în continuare în comunități, cea mai bună parte dintre ei. Ar fi generat o propagare mult mai mare. 2.000 de copii pot infecta foarte ușor 20.000 de alți colegi”.

Parteneri