Cioloş deschide lista comună a USR-PLUS pentru europarlamentare
Comitetul Politic al USR s-a întrunit sâmbătă pentru a dezbate strategia de participare a USR la alegerile europarlamentare în perspectiva unei eventuale alianţe cu PLUS.
Fostul premier Dacian Cioloş a declarat că a fost solicitarea USR ca el să fie primul pe lista comună a USR-PLUS pentru alegerile europarlamentare şi că este dispus să iasă de pe această listă.
“A fost solicitarea USR (ca el să fie primul pe listă – n.r.), să ştiţi. Eu sunt dispus să ies de pe liste dacă e nevoie, nu ţin cu orice preţ, dar a fost, între altele, solicitarea USR”, a declarat Cioloş la începutul şedinţei, potrivit Agerpres.
La rândul său, preşedintele USR Dan Barna a menţionat că în variantele pe care le au cele două formaţiuni în discuţie Dacian Cioloş deschide lista.
“Este pe poziţia întâi la PLUS şi, evident, din combinarea celor două liste probabil Dacian va fi pe primul loc”, a afirmat Barna.
Foto – stirile ProTv