
Cioloș: Domnule Dragnea, domnule Grindeanu, nu duceți România înapoi în anii ’90
Fostul premier Dacian Cioloș critică dur demersul grațierii și amnistiei făcut de guvernarea PSD-ALDE și le cere lui Dragnea și Grindeanu să nu ducă România înapoi în anii 90.
Iată ce a scris Cioloș, miercuri seară, pe pagina sa de facebook:
„Prin felul în care a fost făcut azi, demersul grațierii/amnistiei, în orice formă sau moment va fi el promovat, creează suspiciunea că obiectivul central al guvernării PSD-ALDE este altul :
Nu bunăstarea românilor, așa cum au clamat înainte și după alegeri,
Nu interesul public, cetățenii sau mediul economic,
Nu interesul României într-un context geostrategic foarte dificil.
Principalul obiectiv a fost și rămâne acela de a se face scăpaţi de efectele legii penale.
Nimic altceva nu contează, niciun sacrificiu nu e prea mare: cetățenii care respectă legea, ţara, credibilitatea ei, statutul european al României. Toate pot fi sacrificate peste noapte pentru ca o mână de indivizi să scape de lege.
Simplu și cinic.
Reglementările introduse pe furiș nu arată decât dispreț față de cetățeni. Maniera duplicitară în care este folosită problema supra-aglomerării penitenciarelor, ca pretext pentru a discredita politicile anticorupție în România, este inacceptabilă.
Domnule Dragnea, domnule Grindeanu, nu duceți România înapoi în anii ’90. O Românie normală este România domniei legii, nu a bunului plac, nu a loviturilor de forță sau aranjamentelor oculte.”
Aurelia Apostol, AMPress