După demisia de la șefia USR, Dacian Cioloș a anunțat că va rămâne în continuare în partid. El a explicat, luni seara, care sunt motivele care au condus la decizia de a demisiona.
„Atâta vreme cât n-am avut în Biroul Național susținere pentru planul de reformă, am considerat firesc și de bun simț să-mi prezint demisia.
Credința mea este că USR este în continuare o alternativă pe scena politică din România, o alternativă la extremism, cu atât mai mult e nevoie de un partid credibil, conectat la societatea care-și dorește modernizarea României.
Asta am propus în plan, o deschidere a USR față de mediul de afaceri, față de societatea civilă, curajul de a ne confrunta viziunea și ideile, oamenii pe care îi scoatem în față, la opinia celor pentru care am intrat în politică.
Rămân în continuare în partid, rămân un membru de partid. Acest partid are nevoie de împrospătare, de reconectare la societate, are curajul de a-și recunoaște limitele pe care trebuie să și le depășească.
USR are nevoie de redinamizare din interior.
Aș vrea să le transmit un mesaj susținătorilor noștri: Cred în continuare că dialogul intern – mai dur, mai direct – această neliniște interioară, dacă e bine canalizată, poate să producă un partid care să reprezinte societatea și care să se bată pentru modernizarea țării.
Eu cred că ar trebui să organizăm un congres, pentru a modifica statutul. Undeva până în vară, până în toamnă, cel târziu.
Nu mai candidez la funcția de președinte. N-are niciun sens.
Nu puterile mi-au lipsit mie, ci puterea că putem colabora împreună. Puterea nu trebuie să o concentreze un singur om. În USR nu cred că va reuși niciun om să concentreze puterea și de unul singur să ducă partidul într-o anumită direcție. Fără încredere – nu aia mimată, ci sinceră, concret exprimată în deciziile care se iau – că putem colabora unii cu ceilalți și că avem interese comune, fără ea va fi greu să reușim”, a spus Cioloș.
AMPress