• Home
  • Prima
  • Cîțu, despre modificarea Codului fiscal: Nu trebuie să se întâmple nimic. România se împrumută la un cost, UE se împrumută la zero

Cîțu, despre modificarea Codului fiscal: Nu trebuie să se întâmple nimic. România se împrumută la un cost, UE se împrumută la zero

citu 6

Preşedintele Senatului, Florin Cîţu, s-a pronunţat, luni, pentru predictibilitate şi pentru o menţinere a Codului fiscal în actuala formă, susţinând că PNL are soluţii de colectare a veniturilor fără creşterea taxelor.

Întrebat despre necesitatea modificării Codului fiscal, Cîţu a spus: „Nu trebuie să se întâmple nimic. Predictibilitate înseamnă că trebuie să păstrezi ceea ce ai. În 2019, când a venit PNL la guvernare, a eliminat toate taxele introduse de PSD, pentru că ştim că asta face. PSD a introdus taxe în perioada 2017 – 2019. Le-am eliminat pe toate şi am colectat mai bine. Uitaţi-vă în noul program de convergenţă – este un program foarte frumos acolo, care arată că în 2020 – 2021 am reuşit să colectăm venituri de 32,7% – 32,8% din PIB. PNL are soluţii de colectare a veniturilor fără creşterea taxelor”.

Potrivit preşedintelui Senatului, reforma pensiilor, a salarizării şi a administraţiei publice poate conduce la un stat „mai suplu”, cu cheltuieli mai mici.

„În PNRR avem bani gratis pentru granturi şi împrumuturi cu dobândă zero. Faci reformă, iei banii, nu faci, nu iei banii. Mie mi se pare bizar că ne împrumutăm la dobânzi de 8,5%. Enorm aşa ceva. (…) Când ai bani gratis în PNRR, doar trebuie să faci reforme. Nu înţeleg de ce nu luăm acei bani gratis şi împrumuturi la 0%. (…) România va avea nevoie de împrumuturi pentru a dezvolta infrastructura. România se împrumută la un cost, UE se împrumută la zero. Dar, bineînţeles, sunt legaţi de reformă”, a adăugat Cîţu, potrivit Agerpres.

El a atras atenţia că fără măsuri liberale se va ajunge „exact” în situaţia actuală – inflaţie mare, dobânzi mari şi risc ridicat de recesiune.

Parteneri