Cîţu exclude revenirea la lockdown: Nu a ajutat deloc la nimic
Premierul Florin Cîţu a exclus categoric revenirea la lockdown, susținând că acest gen de măsuri nu au ajutat deloc.
„Vreau să văd o creştere a vaccinării, pentru că e singura soluţie prin care să putem să depăşim pandemia. Lockdown-ul nu a ajutat deloc la nimic, doar întârzie lucrurile.
Ca să scăpăm de pandemie trebuie să ne vaccinăm, e singura soluţie”, a declarat, marți, premierul Florin Cîțu, citat de b1tv.ro.
Acesta a mai spus că Guvernul a reglementat folosirea certificatului verde COVID tocmai pe ideea că economia nu trebuie să se mai închidă.
De asemenea, Cîțu a mai precizat că dacă vor fi școli închise din cauza infectărilor cu coronavirus, părinții care vor rămâne acasă cu elevii vor fi ajutați, ca anul trecut: „Avem o măsură pe care am aplicat-o anul trecut, aceea de a susţine financiar o parte din salariul mediu brut, 75% parcă era. Vom reintroduce această măsură, resursele bugetare există”.