• Home
  • Știri
  • ​Cîțu: Mă aştept să vină să bată cineva la uşă şi să spună – suntem PSD, am venit să vă luăm banii

​Cîțu: Mă aştept să vină să bată cineva la uşă şi să spună – suntem PSD, am venit să vă luăm banii

citu 6

Preşedintele Senatului Florin Cîţu a reacționat luni, la declarațiile lui Marcel Ciolacu care a spus că s-a săturat ca la fiecare discuţie în Coaliție „să apară tot felul de tiriplici care vin şi îşi dau cu părerea, după ce au distrus România”.

„Nu este un război. Este în programul de guvernare. PNL se ţine de programul de guvernare. Nu există nicăieri în programul de guvernare o frază în care să spunem că vom introduce taxe noi, că vrem să taxăm pe cineva (….). Facem o discuţie, dar nu se poate modifica Codul fiscal aşa golăneşte, heirupist, în două săptămâni. Nu. Facem o dezbatere în Parlamentul României, comisiile din fiecare partid. (…) Am ajuns şi mă uit la situaţia din România, am ajuns să mă aştept să vină să bată cineva la uşă şi să spună – suntem PSD, am venit să vă luăm banii. Cam aşa arată astăzi situaţia în România”, a declarat Florin Cîţu, la Parlament, potrivit hotnews.ro.

Întrebat despre afirmaţia lui Marcel Ciolacu care vorbea de tiriplici care îşi dau cu părerea, după ce au distrus România şi la cine crede că s-a referit liderul PSD, Florin Cîţu a răspuns: „Nu ştiu. Eu ştiu că PNL a scos taxe şi a adus venituri mai mari la buget”.

Parteneri