Cîţu: Sunt dezamăgit că în rândul medicilor există un procent atât de mare de persoane nevaccinate
Prim-ministrul Florin Cîţu se declară „dezamăgit” de numărul cadrelor medicale care s-au vaccinat anti-COVID, el subliniind că puterea exemplului este foarte importantă.
„Sunt dezamăgit de faptul că în rândul medicilor există un procent atât de mare de persoane nevaccinate şi ar trebui să vedem ce facem cu aceasta. Este foarte important, pentru că de aici, puterea exemplului în această perioadă este foarte importantă”, a declarat premierul interimar Florin Cîţu sâmbătă după-amiază, la videoconferinţa cu prefecţii, reprezentanţii Direcţiilor de Sănătate Publică, ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, şi cu şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, potrivit news.ro.
Acesta consideră că este foarte important ca România să poată ajunge la un număr de 2000 de paturi de terapie intensivă pentru pacienţii COVID. Pe de altă parte, premierul a făcut apel la personalul medical să accepte detaşările.
„Înţeleg că este un sacrificiu, dar nu o faceţi nici pentru mine, nici pentru domnul ministru Cseke, nici pentru domnul Arafat. Asta este situaţia în acest moment şi avem nevoie de toată lumea să se mobilizeze. Trecem printr-o situaţie dificilă şi este clar că trebuie să înţelegem cu toţii acest moment şi toţi trebuie să facem un sacrificiu. Vă înţeleg şi apreciem toate eforturile pe care le faceţi în această perioadă”, a adăugat Cîţu.