AM Press Logo
Muzeul Pietrei

Ciucă: Nimic nu poate fi îndeajuns pentru a-i mulțumi lui Constantin Brâncuși pentru arta sa și pentru cât de mult a iubit România

 

Premierul Nicolae Ciucă a transmis, sâmbătă, un mesaj cu prilejul Zilei Naționale Constantin Brâncuși.
”Ziua Națională Constantin Brâncuși este un omagiu adus talentului de excepție al unui român care prin măiestria dălții sale a influențat radical sculptura mondială”, spune premierul.

Redăm textul integral al mesajului:

„Astăzi, după aproape un secol și jumătate de la nașterea sa, operele lui Constantin Brâncuși sunt expuse în marile muzee ale lumii, devenind adevărate locuri de pelerinaj pentru iubitorii de artă, confirmând valoarea inestimabilă a creației sale.

Chiar dacă vremurile în care a trăit l-au ținut departe de țară, sufletul i-a rămas puternic înrădăcinat în meleagurile pe care s-a născut. Geniu prin creația sa, Constantin Brâncuși a trăit cu modestia și simplitatea caracteristice țăranului român. Natura, spiritualitatea și folclorul românesc i-au fost muze și a făcut din atelierul său parizian un mic colț de Românie rurală.

Toate acestea sunt un model demn de urmat și acum: să nu uităm niciodată de unde am plecat, să nu uităm niciodată cine suntem și, mai ales, să ne iubim întotdeauna țara.
Constantin Brâncuși s-a stins cu regretul că va fi departe de țară și în eternitate. Și, pentru a-l parafraza pe însuși marele nostru sculptor, care spunea că ”niciodată nu vom fi îndeajuns de recunoscători față de tot ceea ce ne-a dat pământul”, nimic nu poate fi îndeajuns pentru a-i mulțumi pentru arta sa și pentru cât de mult a iubit România.

Ceea ce putem face, însă, este să întregim recunoașterea internațională a operelor sale prin continuarea susținută a demersurilor pentru includerea Ansamblului Monumental ‘Calea Eroilor’ de la Târgu Jiu în Patrimoniul Mondial UNESCO.

De asemenea, salut inițiativele care oferă publicului posibilitatea să cunoască mai bine operele brâncușiene, cum este proiectul celei mai mari expoziții Brâncuși, care va fi organizată în România, în cadrul evenimentelor culturale ce vor avea loc anul viitor la Timișoara, Capitală Europeană a Culturii.
Cu cât ne cunoaștem mai bine valorile, cu atât mai mult ne oferim șansa de a descoperi și prețui potențialul de valori pe care România îl are.”

AMPress

Powered by VA Labs
© 1991- 2024 Agenția de Presă A.M. Press. Toate drepturile rezervate!