AM Press Logo
Muzeul Pietrei

Ciucă: Obiectivul Guvernului a fost și rămâne includerea tinerilor și a priorităților lor în politicile publice naționale și europene

Premierul Nicolae Ciucă a transmis, marți, un mesaj, cu prilejul Zilei Naționale a Tineretului. „Sunteți cei care aduc schimbarea, promovează inovarea și ne copleșesc cu entuziasmul lor. Obiectivul nostru a fost și rămâne includerea tinerilor și priorităților lor în politicile publice naționale și europene”, a spus Ciucă.

Redăm integral textul mesajului:

„Sunteți cei care aduc schimbarea, promovează inovarea și ne copleșesc cu entuziasmul lor. Implicați și orientați către soluții practice, aduceți plus-valoare oricărui proiect la care sunteți parte, fie că vorbim despre educație, sănătate, administrație sau orice alt sector.

Ideile voastre antreprenoriale sunt între cele mai creative și adecvate, reușind să acopere atât zone deja cunoscute, cât și segmente de nișă. Descoperiți oportunități în orice situație de criză, în perioade oricât de dificile.

Dovediți empatie, omenie și solidaritate în activitățile de voluntariat. Ați oferit ajutorul vostru cetățenilor ucraineni care au avut nevoie de un cămin în țara noastră, dar și tuturor celor care au căutat sprijin în perioada pandemiei de COVID-19.

La competițiile internaționale faceți performanță, sunteți competitivi, promovând, în același timp, ideea de echipă și cultivând prietenia.

Ne preocupă ca toate aceste calități să fie puse în valoare în beneficiul vostru, al comunităților și al întregii societăți. 2022 a fost Anul European al Tineretului, iar obiectivul nostru a fost și rămâne includerea tinerilor și priorităților lor în politicile publice naționale și europene.

Am făcut pași semnificativi, însă este nevoie să îi continuăm pentru a oferi tuturor tinerilor șanse egale și oportunități care să vă pună în valoare creativitatea, competențele, deschiderea către nou și, mai ales, speranța voastră, care este și a noastră, că veți avea acasă, în România, un viitor așa cum vă doriți.

La mulți ani, dragi tineri!”

Powered by VA Labs
© 1991- 2024 Agenția de Presă A.M. Press. Toate drepturile rezervate!