AM Press Logo
Muzeul Pietrei

Claudiu Manda, trimis în judecată de DNA pentru infracțiunea de folosire a influenței politice

Claudiu Manda, fost președinte al PSD Dolj, a fost trimis în judecată de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) pentru folosirea influenței după ce ar fi intervenit pe lângă directorul AJPIS Dolj, coleg de partid, să rezolve problemele beneficiarilor de ajutor social din comuna Bratovoești, prin încălcarea legii, după cum susține parchetul.

„Intervenția inculpatului Manda Iulian-Claudiu ar fi avut drept scop obținerea, în mod necuvenit, pentru sine, pentru partid și pentru primarul comunei Bratovoești, a sprijinului electoral al beneficiarilor de ajutor social din comuna Bratovoești, față de care, AJPIS Dolj dispusese anterior recuperarea sumelor obținute în mod nelegal cu titlu de venit minim garantat (VMG) și de a le procura acestora, tot în mod necuvenit, un folos reprezentat de scutirea lor de a mai restitui sumele datorate către AJPIS Dolj”, au explicat procurorii, potrivit g4media.ro.

DNA mai notează că anterior, a avut loc un control desfășurat de Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Dolj prin care s-a constatat că aproape 50% din persoanele verificate au încasat în mod necuvenit, în diferite perioade de timp, venitul minim garantat (VMG), întrucât nu erau îndeplinite o serie de condiții esențiale cerute de Legea nr. 416/2001 pentru acordarea ajutorului social. Ca urmare, AJPIS Dolj a emis decizii de recuperare de la persoanele menționate în actul de control a sumelor plătite necuvenit cu titlu de VMG, iar concomitent a încunoștințat aceste persoane că trebuie să restituie în cel mai scurt timp sumele respective, explică parchetul.

„În acest context, în urma discuției purtate în data de 05 iunie 2015 cu Manda Iulian-Claudiu, Simcelescu Marius-Nicolae ar fi acționat contrar dispozițiilor legale și ar fi dispus, în perioada imediat următoare discuției, respectiv 05-29 iunie 2015, întocmirea unui referat de stornare pe care l-ar fi aprobat și în baza căruia au fost șterse, în mod nelegal, datoriile celor 59 de beneficiari care primiseră necuvenit ajutoare sociale”, se arată în comunicatul remis de DNA.

Prejudiciul stabilit este de 315.850 de lei, iar AJPIS Dolj s-a constituit parte civilă.

Într-o reacție pe Facebook, Claudiu Manda a susținut că „a aflat cu surprindere” că a fost trimis în judecată de către procurorul Jean Uncheșelu, „făuritorul de dreptate”.

Powered by VA Labs
© 1991- 2024 Agenția de Presă A.M. Press. Toate drepturile rezervate!