COD GALBEN de ninsori și viscol

Administrația Națională de Meteorologie a emis, sâmbătă, cod galben de ninsori și viscol, în perioada
08 ianuarie, ora 10 – 09 ianuarie, ora 10.

În intervalul menționat, în Banat, Crișana, Maramureș și local în vestul și nord-vestul Transilvaniei, vor fi precipitații predominant sub formă de ninsoare și se va depune strat de zăpadă în medie de 10…15 cm. În Carpații Occidentali, în vestul Carpaților Meridionali și în nordul Carpaților Orientali va ninge abundent, iar stratul de zăpadă nou depus va fi local consistent.

Vântul va avea intensificări cu viteze în general de 55…65 km/h în sudul Banatului și pe crestele Carpaților Meridionali unde va fi viscol.

Distribuie prietenilor

În restul teritoriului se vor semnala precipitații mixte și izolat se va produce polei, iar în prima parte a intervalului va mai ninge, cu precădere în dealurile sudice.

AMPress