
Cod galben de ploi torențiale, vijelii și grindină în 25 de județe
Administrația Națională de Meteorologie a emis, miercuri, două atenționări de vreme rea, după cum urmează:
Cod galben
Fenomene vizate: instabilitate atmosferică temporar accentuată, cantități de apă însemnate
Interval de valabilitate: 24 august, ora 12:00 – 25 august, ora 10:00
În intervalul menționat, în Transilvania, cea mai mare parte a Moldovei și local în Banat, Maramureș și la munte, instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată și se va manifesta prin averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și grindină. Cantitățile de apă vor depăși în intervale scurte sau prin acumulare 25…40 l/mp.
COD GALBEN
Fenomene vizate: cantități de apă însemnate, instabilitate atmosferică temporar accentuată
Interval de valabilitate: 25 august, ora 10:00 – 26 august, ora 10:00
În intervalul menționat, în Transilvania, Moldova și local în Banat, Oltenia, Muntenia și la munte, vor fi averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului și izolat grindină. Cantitățile de apă vor depăși în intervale scurte sau prin acumulare 25…40 l/mp.
AMPress