AM Press Logo
Muzeul Pietrei

Cod galben de polei, depuneri de gheață și ninsori. Iată zonele vizate

 

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, duminică, o atenţionare de cod galben de polei şi ninsori.

În intervalul 26 ianuarie – 27 ianuarie, ora 10, în regiunile sudice și sud-estice pe spații relativ extinse vor fi depuneri de gheață, iar trecător și pe arii restrânse se vor mai semnala precipitații slabe, sub formă de ploaie, lapoviță și ninsoare.

Precipitații slabe cantitativ, sub formă de ninsoare, se vor semnala în regiunile nordice și nord-estice, dar mai ales la munte, unde temporar vântul va avea intensificări, îndeosebi la altitudini mari, cu viteze la rafală de 60…70 km/h, viscolind și spulberând ninsoarea.

În estul, sud-estul și centrul Munteniei, precum și în sudul Moldovei, în special în după-amiaza și seara zilei de sâmbătă (26 ianuarie) vor mai fi precipitații slabe, predominat sub formă de ploaie, ce vor continua să depună polei, iar pe tot parcursul intervalului depunerile semnificative de gheață se vor menține.

AMPress

Powered by VA Labs
© 1991- 2024 Agenția de Presă A.M. Press. Toate drepturile rezervate!