Cod galben și cod portocaliu de ploi, vijelii și grindină, până miercuri

Administrația Națională de Meteorologie a emis, luni, noi atenționări de vreme severă.

În intervalul 31 mai, ora 10:00 – 02 iunie, ora 10:00, în majoritatea regiunilor, vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată și se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și, izolat, grindină.
În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 15…20 l/mp și, pe arii restrânse, 25…30 l/mp.

COD GALBEN
Interval de valabilitate: 31 mai, ora 12:00 – 01 iunie, ora 21:00

În intervalul menționat, în Dobrogea, în estul și nord-estul Munteniei și în jumătatea de sud a Moldovei va ploua însemnat cantitativ. În Banat, Crișana, Oltenia, cea mai mare parte a Transilvaniei, în vestul și nord-vestul Munteniei, precum și în jumătatea de nord a Moldovei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, frecvente descărcări electrice, vijelii și, izolat, grindină.
În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 25…30 l/mp și, pe arii restrânse, 40…50 l/mp.

COD PORTOCALIU
Interval de valabilitate: 31 mai, ora 15:00 – 01 iunie, ora 21:00
Fenomene vizate: ploi abundente
Zone afectate: județul Tulcea și zona costieră a județului Constanța

În județul Tulcea și în zona costieră a județului Constanța va ploua abundent și se vor înregistra cantități de apă ce vor depăși 50…70 l/mp.

AMPress