AM Press Logo
Muzeul Pietrei

Coldea, prima reacție după ce a fost pus sub control judiciar: “Am respectat întotdeauna spiritul și litera legii”

Fostul şef al SRI, Florian Coldea, a fost pus sub control judiciar, după ce a petrecut aproape 15 ore la audierile din sediul DNA. Acesta a transmis un comunicat de presă după decizia procurorilor.

“Având în vedere decizia procurorilor DNA de dispunere a măsurii de punere în mișcare a acțiunii penale, în dosarul cu nr. 52/1/P/2024, urmare a sesizării acestora în contextul unui denunț formulat de o persoană condamnată în prima instanța, țin să precizez următoarele:

– Mă consider nevinovat pentru faptele de care am fost acuzat;

– Am respectat întotdeauna spiritul și litera legii, atât că demnitar al statului român, cât și că persoană privată, având convingerea fermă că nimeni nu este mai presus de lege;

– Am încredere în justiția din România, așa cum am avut întotdeauna, pentru a-mi susține și dovedi nevinovăția în ceea ce privește acuzațiile care mi se aduc;

Recomandare din top articole
florin coldea dumitru dumbrava dna acuzatii
Cine sunt Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, foști generali SRI cercetați acum de DNA
– Pe parcursul desfășurării procesului penal, voi susține cu onestitate și promptitudine toate demersurile legale și voi colabora pe deplin cu organele de cercetare penală pentru stabilirea adevărului și nevinovăției mele;

– În condițiile intenselor campanii mediatice interesate, pe care le derulează anumite trusturi media, cu promovarea de afirmații defăimătoare la adresa mea care nu au nicio legătură cu realitatea și cu interesul public, ci cu interese obscure ale unor personaje decredibilizate, nu voi face alte declarații publice înainte de finalizarea anchetei.”, a transmis fostul şef al SRI, potrivit antena3.ro.

© 1991- 2024 Agenția de Presă A.M. Press. Toate drepturile rezervate!