AM Press Logo
Muzeul Pietrei

Consilierul guvernatorului BNR: Cum a cheltuit Banca Naţională un miliard de euro din rezervă

 

Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului BNR, a declarat în emisiunea „În fața ta” de la Digi 24 că scopul rezervei naţionale este de a plăti, la nevoie, datoriile statului şi de a interveni pe piaţă pentru a asigura stabilitatea valutară a acesteia. Banca Națională nu numai că are dreptul, ci are obligația să intervină, a spus Adrian Vasilescu.

„S-a spus, s-a scris, prin televiziuni, prin cercuri, că Banca Națională a scos un miliard, a sacrificat un miliard de euro din rezervă ca să susțină leul. În primul rând, această rezervă internațională nu este undeva un dar pe care statul român l-a făcut Băncii Naționale: ia-ți rezerva asta. Nu! Banca Națională și-a făcut singură rezerva din acțiunile economice, iar în partea asta care se ocupă cu rezerva este o echipă căreia în Banca Națională i se spune echipa brianților. Ei ‘se joacă’ cu 40 de miliarde, o rezervă de 40 de miliarde de euro, care de foarte multe ori este doar zăngănită, în sensul că nu scoate niciun euro din rezervă, dar și când este nevoie – am citit: Banca Națională n-are dreptul să intervină oficial, așa că a intervenit neoficial – asta e o absurditate. Banca Națională nu numai că are dreptul să intervină, ea are OBLIGAȚIA să intervină, pentru că rezerva de-asta este”, a explicat Adrian Vasilescu, potrivit digi24.ro.

„Rezerva are două scopuri. În primul rând, Banca Națională trebuie să plătească datoriile statului. Ministerul Finanțelor are un cont la Banca Națională și uneori le plătește din propriul cont; alteori, vine cu lei și Banca Națională schimbă leii în valută. Datoriile statului trebuie plătite. În luna noiembrie, datoria statului a fost de 1,5 miliarde. Banca Națională a scos 1,5 miliarde din rezervă și a plătit datoria statului. Cei care citesc după ureche piața valutară s-au uitat la diferența dintre nivelul rezervei din noiembrie față de nivelul rezervei din octombrie, care e mai mică cu un miliard – pentru că au mai și intrat bani – dar în special a fost plătită datoria. Au văzut diferența de un miliard și au zis: Asta este! Miliardul ăsta a dispărut că Banca Națională a intervenit și… și de-aici… Rezerva statului cheltuită! Nu! Această rezervă este în fapt adunată de Banca Națională și prin lege scopul ei este să plătească datoria și să intervină pe piață atunci când se produce un exces de depreciere sau un exces de apreciere, ceea ce înseamnă destabilizarea pieței valutare”, a explicat consilierul pe probleme de strategie al guvernatorului BNR.

Powered by VA Labs
© 1991- 2024 Agenția de Presă A.M. Press. Toate drepturile rezervate!