• Home
  • Prima
  • Copilul salvat din puț a fost externat. Mama lui a născut o fetiță

Copilul salvat din puț a fost externat. Mama lui a născut o fetiță

copil cazut in put 1

Copilul care a fost salvat din fântână în urmă cu două săptămâni, în comuna Balta Sărată, din Teleorman, a fost externat din spital.

Băiatul a plecat, miercuri, din spitalul Grigore Alexandrescu, împreună cu părinții, dar a ajuns la domiciliu doar alături de tatăl său deoarece mama, însărcinată în luna a noua, a intrat pe drum în travaliu și a fost nevoită să se oprească la Spitalul Județean de Urgență Alexandria, unde a născut o fetiță.

„Avem o fetiță de trei kilograme și jumătate. Ne așteptam să nască. Chiar ne-am grăbit. De aceea am și întârziat. Despre băiețel, medicii au spus că este bine, sănătos. Ne-au dat analizele. Eu le mulțumesc pompierilor și medicilor — că mi-au ajutat copilul să se facă bine. De când am plecat de aici am stat numai lângă copil. Am strigat la el ‘Dănuț, tati, te rog eu mult deschide ochișorii!’ A deschis ochișorii și s-a ridicat în fund. Fără el nu puteam să mai trăiesc”, a declarat, pentru Agerpres, Vasile Pascu, tatăl copilului.

Parteneri